Gaz Metan, în continuare fără victorie. Medieșenii au spart gheața, marcând la București

0
27
foto: prosport
foto: prosport

Gaz Metan Mediaș a cedat pe terenul celor de la Dinamo București, scor 3-1, într-o partidă ce a contat pentru etapa a 4-a a Ligii 1.

În primele minute ale confruntării din Ștefan cel Mare, echipa lui Cristian Pustai a fost echipa care a avut inițiativa. În minutul 31, arbitrul dictează penalty pentru Dinamo și cartonaș galben pentru Voicu, deși inițial voia să-l sancționeze pe Costache pentru simulare. Paul Anton a deschis scorul din penalty.

În minutul 72, noul intrat, Hanca, majorează avantajul dinamoviștilor. La trei minute după golul secund, același Hanca reia în plasă și face dubla. Medieșenii nu mai aveau ce face, partida fiind ca și câștigată pentru echipa din capitală. Gaz Metan a spart gheața, marcând primul gol în actuala stagiune de campionat prin Sergiu Popovici.

În urma acestui rezultat, echipa de pe Târnava Mare se află în continuare pe ultimul loc al clasamentului cu un punct,  în timp ce dinamoviștii se află pe locul al patrulea cu 9 puncte.

Adevăratul test pentru trupa lui Cristian Pustai vine joi, atunci când Gazul primește vizita nou-promovatei Sepsi. Medieșenii trebuie să practice un joc bun și să obțină victoria în partida de joi. Echipa din Sf. Gheorghe se află pe poziția a 8-a a clasamentului cu două victorii, în fața celor de la Juventus București și Viitorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here