Bogdan Piko, prezentat oficial antrenor al echipei FC Hermannstadt II

0
36

Președintele clubului FC Hermannstadt, Teodor Birț, l-a prezentat, astăzi, într-o conferință de presă, pe antrenorul principal al echipei a doua a clubului, care va activa în Seria a IV-a a Ligii 3, în sezonul 2017/2018. Bogdan Piko a fost jucător al lui FC Hermannstadt în ediția precedentă de campionat, iar în această vară a luat decizia de a abandona activitatea fotbalistică și acum își începe cariera de antrenor.

Avem încredere în Bogdan Piko. Suntem bucuroși că a acceptat acest job. El își va desfășura activitatea sub supravegherea antrenorului primei echipe, Alex Pelici”, a spus Teodor Birț.

„Este o oportunitate la care nu puteam să-i dau cu piciorul. Este o șansă unică”, a spus, la rândul său, Bogdan Piko.

Repartizată inițial în Seria a V-a, FC Hermannstadt II a fost mutată în Seria a IV-a, în ultimul moment.

Din Seria a IV-a mai fac parte CS Şoimii Lipova, CS Internaţional Băleşti, ACS Ghiroda,CSM Şcolar Reşiţa, CSM Lugoj, CS Naţional Sebiş, CNS Cetate Deva CS Universitatea 2 Craiova, CS Gloria Lunca Teuz Cermei, ACSO Filiaşi, CS Millenium Giarmata, CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, ACS Şirineasa și Centrul Naţional de Pregătire Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here